Hai să vorbim un pic de profesorii universitari. Un relativ necunoscut dascăl- dl.Surduc sau Hurduc- oricum nu contează- publică nişte minuni pe mediaVântu pre numele ei Vox Publica.
“Profesorul universitar” din ăia de care e plin ARACIS-ul – şi care-l şi conduc- e un nene care, în cel mai bun caz în anii 89 era asistent. De-atunci n-a promovat prea mult, nici ca mentalitate şi nici ca glagorie. Dl.Curtu, preşedintele ARACIS e cel mai bun exemplu în acest caz, un gunoi din Braşov, profesor de Rezistenţa lemnului (nu ştiam că există aşa ceva), ştiutor de o limbă străină (adică să spună “O, Lolo” în franceză) şi ilustru perpendicular pe latura învăţământului şi cercetării. Fără articole ISI, fără cărţi notabile dl.Curtu e cel mai indignat pe tot ce-l scoate din pârţogăria lui zilnică, printre care şi pe Universitatea Spiru Haret unde a fost refuzat să predea că era prea tâmpit.Cu faţa domniei sale de alcoolic cronic el vine şi condamnă cea mai de succes antrepriză universitară de după 1989- adică nişte oameni care au reuşit. Dacă i-ar condamna- pe bune- pentru calitatea învăţământului sau calitatea absolvenţilor- aş înţelege- dar nu, el trebuie să condamne că 1 profesor e la 800 de studenţi. Ce-l doare pe dl.Curtu de chestia asta e mister.
Profesorii universitari ar trebui să se reformeze întâi pe ei înşişi. Ministerul ar trebui să numească nişte evaluatori externi dintr-o universitate de bun simţ din UE -sau agenţie de evaluare- care să-i ia la puricat pe aceşti fecaloizi ai învăţământului superior, dl.Curtu şi ceilalţi morţi din ARACIS. Nu e o întreprindere grea, nu cred că sunt mai mult de 30, dar cred că după o astfel de evaluare ARACIS-ul ar rămâne fără nici un membru. Dl.Curtu, vicepreşedintele ARACIS şi alţii nu sunt buni nici măcar să spele WC-uri într-o universitate europeană. După aceea ar trebui lăsată autonomă- dar pe bune- fiecare universitate. Universitatea americană la care şi-a absolvit studiile EBA era renumită pentru trupa ei de cheerleadere- ca singur argument pentru existenţa ei. Dar exista. Aşa ar trebui să fie şi universităţile- de stat- şi private- din România. Pentru că învăţământul e- trist dar adevărat- o marfă. Ea poate fi produsă bine- sau marketizată bine. Sau amândouă .Sau nici una. Doar o piaţă liberă a educaţiei ar arăta cine poate supravieţui şi cine, aidoma Universităţii din Petroşani- merită să dispară.
La rândul lor, universităţile ar trebui să-şi formuleze fiecare un cod de etică. Ai voie să o mângâi pe fund pe studenta blondă ? Ai voie să stai mai mult de 10 minute singur cu un student ? Cât de agresiv poţi fi în examinarea unui student ? Toate sunt legiferate în coduri de etică din universităţile mari, nu şi la noi.
Universităţile ar trebui să facă ceea ce se numeşte în engleză tenure iar la noi s-ar treaduce prin stabilitate pe post. Un post de profesor în domeniul Y ţinut de profesorul Z îi revine acestuia pe o perioadă de 7 ani- să spunem, cu condiţia să nu aibă abateri de la codul de etică, să-şi reînoiască cursul în fiecare an, să presteze activitate de cercetare, etc. Dar înainte de a avea tenure profesorul respectiv să treacă prin plasa unei certificări externe solicitate de universitate -tot de la o firmă de renume. ARACIS-ul ar trebui desfiinţat rapid pentru că nu-şi are nici o utilitate. O piaţă concurenţială a educaţiei universitare- unde de exemplu Universitatea T asigură că la sfârşitul cursurilor toţi studenţii vor poseda un nivel de cunoştinţe în limba engleză suficient să ia un TOEFL .
